Va invitam sa luati parte la EcoMarathon in Moieciu de Sus.
Alege fie sa alergi fie sa ii incurajezi pe participanti, cu drag si dor ne revedem pe 7 Mai in Moieciu!
Alergari frumoase! - Multumim - Sis
Centrul de Ecologie Montana in colaborare cu Primaria Moieciu organizeaza in localitatea Moieciu de Sus concursul de Alergare Montana „EcoMarathon”, editia a II a.
Concursul va avea loc in data de 7 mai 2011.
Parcursul traseului este de o frumusete aparte, sus jos pe muchiile din imprejurimile satului Moieciu de Sus, oferind alergatorilor si sustinatorilor oportunitatea de a descoperi cadrul natural si traditional de la poalele muntilor Bucegi si Leaota. Ideea acestui maraton a pornit de la dorinta de a face cunoscute aceste locuri si de a incerca sa le conservam si sa le valorificam prin incurajarea ecoturismului si a sportului.
Evenimentul va cuprinde trei curse distincte destinate iubitorilor de miscare in aer liber si iubitorilor de munte;
EcoMarathon: concurs destinat alergatorilor desavarsiti si celor care doresc sa-si depaseasca limitele; va fi o cursa pe distanta clasica de 42 de kilometri, cu o diferenta de nivel de cca +2300m, startul si sosirea vor avea loc in Moieciu de Sus.
Participantii care vor termina cursa de marathon vor primi un punct de calificare pentru Ultra Trail du Mont Blanc 2012 (UTMB). Timpul limita 9h de la Start.
UTMB este un concurs de alergare montana foarte renumit care inconjoara varful Mont Blanc, traversand 3 tari: Franta, Italia si Elvetia. Pentru a lua parte la una dintre cursele evenimentului ai nevoie de puncte de calificare, 5 puncte pentru UTMB respectiv 1 punct pentru CCC.
EcoCross: destinata celor care prefera distantele mai scurte sau care au inceput de curind alergarea si care doresc sa-si schimbe modul de viata, sa devina mai activi. Va fi o cursa de 14 kilometri cu o diferenta de nivel de cca +600m, startul si sosirea vor avea loc in Moieciu de Sus.
EcoKids: Concurs destinat copiilor; in functie de categoria de varsta se vor parcurge diferite distante, cu startul si sosirea in Moieciu de Sus.
Exista deja o comunitate tot mai numeroasa a celor pasionati de alergare montana. Alergarea este unul din cele mai simple sporturi, nu este costisitor si poate fi practicat la orice varsta, indiferent de conditia sociala sau materiala.
Cursele de Maraton atrag tot mai multi participanti in toata lumea, este o lupta cu propriile limite, inseamna pregatire, planificare, autodepasire, prietenie.
Prin intermediul EcoMarathon dorim sa incurajam cat mai multa lume sa practice alergarea si miscarea in aer liber.
Pregateste-te pentru Ecomarathon, vino in 7 Mai sa alergi si sa te bucuri de primavara sau doar sa admiri peisajele extraordinare si sa ii incurajezi pe alergatori. Vei descoperi locuri inedite, poteci care traverseaza fanete si paduri, odai si case de un farmec aparte, peisaje colorate iar contrastul dintre verdele pasunilor si crestele inzapezite ale Bucegilor iti vor da prilejul sa nu simti oboseala. Vino si bucura-te de natura!
Inscrierea se poate face online pe siteul concursului www.ecomarathon.ro in limita locurilor disponibile; 300 de locuri la Marathon, 300 de locuri la Cross. Copii se vor inscrie la fata locului pentru cursa destinata lor: EcoKids.
Preluarea numarului de concurs si validarea inscrierii se va putea face vineri 6 Mai si sambata dimineata in centru Moieciu de Sus ( Scoala Generala). Fiecare participant va semna o declaratie de responsabilitate.
Puncte de interes de pe traseul maratonului sunt: Satul Moieciu de Sus, Cheile Gradistei, Satul Fundata, peisajele catre masivul Piatra Craiului, Bucegi si Leaota, valea Popii, Poiana Gutanu, Varful Bisericuta.
Pana in acest moment sunt inscrisi concurenti din toata tara dar si din alte 14 tari: Belgia, Olanda, Germania, Franta, Grecia, Iordania, Israel, Ungaria, Japonia, Moldova, Spania, Suedia, UK, USA.
Parteneri / Sponsori ai acestui eveniment:
Asociatia Bucharest Running Club, Sponser , Salomon, eMont, Buff, Runningshop, Delaco, Sport Virus, Nord Blanc, Paste Baneasa, AirFrance KLM, Complex Cheile Gradistei, Echipmont, Nord Blanc, Casa Retro, Elefant.ro, Ro Club Maraton, Salvamont Bran, CPNT Brasov
Parteneri media:Revista Alerg, Sport Klub, Jurnalul National, Magic FM, Alpinet.org, Carpati.org, Sport Total FM
Va invitam sa luati parte la acest eveniment!
Multumim,
Echipa EcoMarathon www.ecomarathon.ro
pentru alte informatii va rugam sa scrieti email: info@ecomarathon.ro
In 3 aprilie alergam in la Valetudo SkyRunning in Italia langa Bergamo, 23 de km cu 1550m diferenta de nivel, concurs din aceiasi serie cu Olympus Marathon.
- la inceput de aprilie este Maraton la Cluj, urmeaza EcoMarathon in 7 Mai, La Hercules alergam si noi pe 21 Mai, 3 Munti vazuti de pe bicicleta imediat in iunie, Olympus Marathon in 26 iunie, Marathon 7500, UTMB, apoi vedem Septembrie, 1 Octombrie in Piatra Craiului la MPC editia a VI-a iar pe 9 Octombrie Maratonul International Bucuresti
No comments:
Post a Comment