poza preferata de la Rodopi
18-20 Octombrie, Forest Village, Rodopi, Grecia
(Rodopi 2012 aici)
A doua oara la
Rodopi, as crede ca devine traditie, sunt diferite aceste calatorii!
In 2012 am cunoscut pentru prima oara muntii Rodopi si atmosfera acestui concurs, am fost fascinata de frumusetea padurii si chiar si acum am ramas surprinsa din nou de potecile neumblate, de intinderile nesfarsite de padure, de salbaticia locurilor, nu pare o zona turistica si nici sate in zona nu am gasit. Cine s-ar mai plimba pe acolo, si cum sa afli de aceste locuri atat de frumoase daca nu ar fi concursul?? fascinante poteci, ziduri, poduri, pietre imbracate in muschi verde.
Un singur sat la km 28, cateva case, 3 localnici par ca ar sta aici, o batrana care culegea fasole pastai, tot aici a fost si punct de alimentare. Aici langa acest sat este si manastirea alba care iti atrage atentia pe traseu undeva la km 16, o vezi in departare, este atat de mare, in jur doar munti impaduriti, alba, stralucitoare in lumina diminetii, cata speranta si credinta pentru orele care vin.
Este un concurs atipic, este greu, stiu de la inceput acestea dar nu avem nici o asteptare, sa ramanem atente la traseu si sa nu ne accidentam, doar farmecul calatoriei ne atrage si dorinta de a cunoaste aceste locuri si acesti oameni, o curiozitate nebuna, suntem gata de o experienta nou. Fara sa mai cautam raspunsuri la atatea indoieli, pur si simplu suntem la start. Plec cu acelesi emotii sau chiar mai mari, acum stiu putin la ce sa ma astept. Participa si Silvia, ne-am decis sa mergem impreuna, altfel stiu ca mi-ar fi si mai greu, suntem echipa de la Marathon 7500 si Ultra Trail Fagaras.
Trec destul de repede kilometrii, nu vorbim intre noi atat de mult, nici ritmul nu este foarte rapid, putini participanti si doar din cand in cand mai schimbam cate o vorba cu cei din jur. E multa liniste in jur si noi suntem linistite, doar eu cateodata as vrea sa mai vorbesc cu Sis atunci cand ma coplesesc iar gandurile si frica uneori, Sis isi da seama si glumeste.
Raman surprinsa de cat de bine imi amintesc locurile de anul trecut, unele zone mi se par atat de cunoscute parca doar cu cateva zile in urma am trecut pe acolo, natura nu se schimba atat de mult si atat de repede. Fiind cu Sis acum, mereu ne amintim de locurile din Romania, gasim portiuni atat de asemanatoare cu Herculane, apoi identificam locuri ca la Turnuri, ne place sa gasim asemanari.
Mergem din check point in check point, nu putem sa ne gandim la cati kilometrii au ramas. De la Zarkadia 1, km 41, 7h5min, imi este atat de greu sa ma gandesc ca mai sunt 123km.
Stam putin in punctele de control, aici la Zarkadia 1 ne asteapta Adi, Rose, Alex, ce bucurie sa ii vedem, schimbam hainele, mancam supa si mergem mai departe.
De aici pana la urmatorul punct de control mare, km 69 este o portiune mai salbatica, in mare parte doar poteca fara drumuri forestiere, succesiune de poduri imbracate in vegetatie, frunze colorate si un apus de soare mult prea rapid, parca am fi intr-o poveste.
Povestim cu Doctorul Dimitris pe aceasta portiune de tarseu, il recunoastem de anul trecut dar nu mai povestisem cu el pana acum, aflam ca a participat la toate cele 5 editii Rodopi, vorbesc cu el prea mult, e mai dinamica atmosfera si nu ma gandesc la tarseu atat de mult, ma atentioneaza Sis sa grabim pasu si sa las povestile, ea nu prea avea chef de vorbit.
De la km 69 vine noaptea, nu mai sunt atat de colorate gandurile, imi place ca sunt concentrata doar la traseu, nu este greu sa urmarim poteca si imi amintesc intersectiile. Intalnim din ce in ce mai des alti concurenti si uneori mergem impreuna. Este foarte frig dar senin, in punctele de control evitam sa ne apropiem de foc, stim ca daca simtim caldura vom pleca greu de acolo.
Caldura voluntarilor ne bucura cel mai mult, ne cunosc de anul trecut si ne intampina cu atata bucurie. Luna plina ne surprinde mereu, o vedem printre crengile copacilor, o vedem sus deasupra capului cum straluceste, o vedem reflectandu-se in lac si cred initial ca e lumina unor concurenti si poteca ar fi pe acolo.
Trec foarte greu kilometrii, mergem incet si uneori nu ne mai putem concentra la nimic, cand suntem singure suntem complet deconectate, uneori incerc sa imi amintesc traseul, uneori incerc sa calculez cate ore mai sunt pana se face lumina, gresesc, calculez iar, se simte oboseala, ne amintim sa mancam chiar daca nu ne mai este foame. Este o portiune lunga de forestier, peste 20 de kilometrii, mi-ar fi placut sa ii putem alerga, doar mergem.
Dupa kilometrul 102 incepe iar poteca mai ingusta, este putin mai tehnica si coboram spre vale, stiu ca ne apropiem de canion si de raul Nestos, urcari scurte care nu apar pe grafic, sus-jos, este cea mai dificila portiune cred eu, asteptam rasaritul si lumina soarelui sa ne incarce cu energie. Abia la kilometrul 117 se lumineaza.
Incepem sa mergem putin mai bine, ne prinde din urma iar Doctorul cu Mihail, si ei merg impreuna, ne trezesc as zice si incepem sa marim ritmul. In jur de 9 dimineata ajungem a doua oara la Zarkadia - 27h de la start, Mihai trecuse pe aici cu 8 ore inaintea noastra.
Stam doar cateva minute desi initial am fi vrut sa stam mai mult, se vede ca soarele a schimbat atmosfera si ne impinge sa mergem mai departe, parca e alta zi, parca am lasat in urma toata oboseala, toti kilometrii, ne gandim ca a mai ramas doar un maraton, dar diferenta de nivel este mare!
Estimez peste 10h, stiu de anul trecut ca sunt portiuni dificile de urcare si lungi, cum ar fi chiar plecarea din Zarkadia si apoi urcarea de la kilometrul 150 pana spre punctual "Km 10" pana la finish.
Uneori ne pierdem rabdarea intre 2 puncte de control, avem impresia ca am tinut bine minte poteca, dar ni se pare ca mergem prea greu, este acelasi traseu cu primii 41km de la start, dar din acest sens uneori pare necunoscut.
Cateodata imi trec prin cap prea multe ganduri, asa de-o data, i-as zice lui Sis, unele le povestesc, altele le las sa treaca, uneori nu te mai gandesti la nimic de multa vreme, alteori doar traseul il urmaresti, prea rar fac lucruri din acestea incat sa stiu reactiile, sa stiu la ce sa ma astept.
Rar prindem semnal de telefon si ne bucuram de mesajele primite si mai ales de vestile de la Adi; Mihai termina undeva sub 29h, locul 6, Marius locul 5, noi mai avem doar cativa kilometrii.
Simtim spiritul de concurs cand mai prindem 4 baieti din urma, mergem mai repede si ne bucuram ca ne concentram la concurs iar. Aproape de km 10 spre finish ne intalnim si cu Adi, aici urcarea este abrupta si este iar un moment dificil.
Pe ultima urcare spre kilometrul 7, inainte de forestier, ne intalnim si cu Rose si Alex, povestim despre concurs, despre Rodopi, despre Mihai, Marius, Bebe, Ionut si Cosmin care si ei participa. Ne chinuim sa tinem un ritm cat de cat rapid sa ne incadram in 37h30, apune soarele a doua oara!
Emotiile ma cuprind doar cand aud galagia din tabara de baza si cand Silvia ma trage catre clopote sa mergem inainte de sosire acolo, parca ar fi un ritual, e ceva magic, apoi linia de sosire, medalia si o deconectare totala, opresc timpul, opresc gandurile, ma opresc....
Padure de fag, de stejar, de nuc, padure de ganduri, acesta este peisajul! Uneori lastaris si uneori padure batrana, foarte rar gol alpin sau pajiste.
Multumiri speciale voluntarilor de pe traseu si echipei de organizare, cata caldura, ce bucurie, incurajari si incredere! Avem nevoie de aceste evenimente pentru a ne intoarce la lucruri simple, sa fim mai aproape de cei din jur, de natura, sa ne intoarcem acasa si sa ne bucuram mai mult de tot ce avem, de muntii nostri, sa visam si sa povestim despre toate acestea si mai ales sa admiram rasaritul si apusul soarelui, ce bucurie simpla!
Rodopi, pur si simplu, sa ramai indragostit!
Felicitari tuturor participantilor! Echipa din Romania
