*un ultramaraton este o calatorie nu un concurs
O data ce se va da startul stiam ca va fi mai usor, ma voi concentra la traseu si ma voi bucura sa descopar tot ce e nou, sa vad natura sa cunosc oamenii, sa ascult. Vremea era perfecta si asa s-a anuntat ca va ramane, poate putin cam mare diferenta de temperatura dintre zi si noapte, intre 4-24 de grade, dar nu m-am gandit sa transform caldura sau frigul sau orice altceva in inconvenient, incercam sa fiu cat se poate de pozitiva.
Muntii Rodopi sunt la granita Greciei cu Bulgaria, cand ne-am dus, am preferat sa mergem doar pe autostrazi, a fost putin mai lung drumul dar probabil, ca timp, aproximativ la fel dar foarte liber. Este foarte cald, bate soarele in geamurile de la masina, Marius zice ca se simte un efect de sera, SiS il completeaza, glumind mereu, lasa ca veti simti voi efectul de seara maine in concurs, un joc de cuvinte! radem, dar gandul mi-e plecat la cat de rece si intunecata va fi noaptea in concurs.
Nu am avut nevoie de prea multe zile de concediu, joi seara am ajuns in Forest Village, tabara de baza a evenimentului undeva in inima padurii la aproximativ 27 de km de orasul Xanthi. Pe drum avem parte de un apus de soare extraordinar, minunate culori de toamna!
Sunt cu Silvia si Marius; noi doi participam, Silvia este echipa suport. Suntem intampinati extraordinar de Christos imediat dupa ce intram pe poarta in timp ce cautam loc de cort, atat de mare bucuria sa il revedem! Punem repede corturile, eu imi aranjez cele doua bagaje pentru punctele intermediare in care organizatorii ofera posibilitatea sa trimitem echipament; km 41(123) si km 69.
In jur de ora 20:00 ridicam pachetele de start, mergem la pasta party si la sedinta tehnica. La secretariatul evenimentului suntem intampinati de Eleni, Christos si Ilias, zambetul lor si bucuria revederii ma fac sa am mai mare incredere, totul este atat de bine organizat!
O cunoastem si pe Rannelle, ea va castiga!
Nu am ajuns la sedinta tehnica a tuturor participantilor si oricum, a fost in limba greaca, imi pare putin rau ca nu am putut sa ii vad pe ceilalti participanti, sa vad emotiile din ochii lor; Noi avem parte de o discutie cu Lazaros despre traseu, punctele importante si statiile de alimentare, doar 6 la numar, timpii limita intermediari, locurile unde ar fi probleme cu apa. Silvia se integreaza imediat si gaseste repede sa fie voluntar si sa ajute echipa de organizare. Privesc cu admiratie tot ce vad in jur, Lazaros mi-a dat atata incredere si sunt sigura ca ei au facut totul astfel incat noi sa reusim sa terminam acest concurs, important sa ramanem concentrati la traseu, sa urmarim Road book-ul daca avem nevoie - atat de bine detaliat si sa nu uitam sfaturile "parintesti" le pot numi, deja ma simt ca intr-un basm gata sa plec intr-o calatorie initiatica :-).
Simplu spus, traseul are forma de 9; primii 41km de la start coincid cu ultimii 41 dar in sens invers si o bucla de 82 de km de la Zarkadia1(km 41 si 123). Nu mi-am facut prea multe planuri si nici nu am retinut ceva date tehnice, am printat graficul fiind sigura ca am timp sa il interpretez si inteleg in atatea ore de concurs, limita maxima 42h.
Startul ma aduce in prezent (inainte de Start cu Marius)
Km 0 - Vad doar padure in jur, am dormit excelent la cort, se apropie startul la ora 6:00, nici nu stiu bine in ce directie plecam, oricum, vizual nu prea mi-am facut nici o impresie despre locul in care am ajuns, era noapte cand am ajuns cu masina, intuneric la start dar lumina in sufletul participantilor si organizatorilor, bucurie si emotii, nu suntem multi, 68 de advenduruner-i. Sis are deja emotii mai mari decat mine imi promite ca ma asteapta si nici sa nu ma gandesc sa nu ajung la finish pentru ca ea a condus mai multi kilometrii fata de cat am eu in cursa!
Primii 7 km este doar drum forestier, lanterna e aprinsa, sunt portiuni de usoara coborare, tin ritmul cu alti cativa participanti si sunt uimita de sunetul clopoteilor, unii dintre ei au luat cu ei un clopotel sau doi pentru a-i feri de animale salbatice, eu nu am, mi-ar trebui? imi zic ca nu cred ca as suporta un clopotel sa imi cante la fiecare pas. Pare cam tare ritmul si pana la urma raman singura dar aud din spate mereu sunet de clopotei, inca nu suntem atat de rasfirati.
La km 7 este Sis, aud sunetul specific ( acel pauuuu), imi face o poza,
ma anunta ca am 49 de minute, doua fete chiar in fata, pe Rannelle o cunosc de aseara si Georgia, dar pentru mine nu conta nimic, nu am nici un gand de competitie, o fi bine, o fi rau, vreau doar sa ajung la finish.
Intram pe single trek dupa km 7, tot coborare, imi place mai mult acum, nu fortez. Undeva dupa km 10 se lumineaza, tin minte locurile si ma gandesc ca pe aici voi trece si la intoarcere, doar padure pana acum, poteca e conturata dar mi se pare salbatic tot, nu par trasee turistice sau zone foarte umblate, dar este excelent marcat si foarte vizual chiar si pe timp de noapte, marcajul fosforescent imediat sare in ochi.
Probabil la km 13 raman singura, singura, e prima oara dupa start cand ma copleseste sentimentul singuratatii si al salbaticei locurile, e cam devreme pentru asemenea ganduri, parca incetinesc putin ritmul si totusi nu mai vine nimeni din spate dar stiam ca mai sunt si alti concurenti. Cred ca e prima oara cand imi vine in cap melodia care ma va obseda tot drumul, o prostie mai mare nici ca imi putea intra in cap, Michal Jackson "You are not alone", niciodata nu am ascultat-o voind, cum sa imi intre asa ceva in cap!
Scap repede de toate gandurile singuratatii pentru ca ma prinde din urma numarul 120, facem cunostinta, Georgios-el, schimbam cateva cuvinte, tac gandurile; merge el in fata si nu vreau sa il pierd, este putin mai tare ritmul dar nu simt oboseala, mereu imi zice ca secretul este sa stam incet, incet, nu trebuie fortat, stiu si eu asta. Imi place ca imi mai povesteste de traseu, el a mai fost, apoi despre Romania a fost si el - de cate ori gasesti pe cineva sa stie despre Braila, Tulcea, calatoria cu un tren personal in Dobrogea, dar si despre muntii din Romania pentru ca ii vizitase, kilometrii zboara, zboara si singuratatea.
Urmeaza un forestier, un izvor unde bem apa, o bucatica de cativa metrii pe asfalt, primesc si o bucatica de cozonac....mereu ma gandesc ca trebuie sa beau si sa mananc, pare ca va fi o zi calduroasa, inca e dimineata si racoare. Undeva in departare, sus, se vede o manastire cred, mi se pare atat de alba acea cladire, acolo e lumina si soare, jos in vale inca e dimineta devreme pentru soare, e singura cladire vazuta pana acum. In jur mai vad cateva tancuri de stanca, in rest numai padure, fag si stejar cred.
- km 26, ne apropiem de cateva locuinte, imi spune ca este singurul sat prin care trecem, iar imi zboara gandul la salbaticia locurilor, tot el ma anunta ca imediat va fi punctul de alimentare, a fost un fotograf undeva pe la acesti kilometrii si putin mai sus se aud incurajari.
cu Georgios am mers cativa km
Ma opresc sa mananc un sandwich, beau ceva, trec deja mai mult de doua minute, ma antentioneza ca e timpul de plecare si fuge, nu apuc sa mai mergem impreuna si plec singura din CP dar imediat intalnesc alti participanti, ei erau 3 si mergeau impreuna acum, facem cunostinta, stiu despre Romania si despre EcoMarathon, eu abia astept sa povestesc cu ei, sunt foarte amabili, mergem impreuna pana pe la km 31 unde este un alt CP si aici ma bucur nespus sa il vad pe Ilias, este un izvor si decid sa ma opresc sa umplu si camel backul cu apa, de aici raman iar singura si ma bucur ca mai sunt doar 10 km pana la Zarkadia - km 41, in mintea mea un punct important, aici am mancare, aici pot sa ma schimb, aici deja e cat un MPC, la intoarcere cam stiu cum vor arata ultimii 41 de km.. Mi se pare ca se coboara enorm acum, ma gandesc sa vezi cum va fi intoarcere, trebuie sa nu fortez, sa nu calc stramb sa raman concentrata sa urmaresc marcajul, parca ma obisnuiesc si cu padurea si poteca mi se pare chiar frumoasa, liniste, padure cu pietre acoperite de muschi, culori de toamna, tot aici am trecut pe langa niste nuci si ciresi cred, ce culori aveau, acum ma bucur nu ma mai gandesc la nimic care nu e in fata ochilor!!! pare ca in povesti.
Pe la kilometru 39 in padure, usoara coborare se aud aplauzele unor copii si il vad si pe Babis care filmeaza, ii salut si ma bucur enorm, imi zic ca nu trebuie sa mai fie mult pana la CP daca e lume in apropiere, deja ma obisnuisem ca nu avem cum sa intalnim turisti sau oameni, ce ar putea sa caute in acele paduri, nu pare a fi o zona dezvoltata turistic!
Aproape de km 40 imi sare Sis in fata, ce haioasa e si bucuroasa ca m-a speriat, nu-i chiar asa, cum sa ma sperii?
ma bucur enorm ca o vad, nu ma asteptam, cum a ajuns, parca suntem echipa pentru cateva minute, imi face poze, e atat de incantata de organizare, de oamenii pe care ii vede, de concurentii din fata, stie tot.
Mai apare un concurent din spate, facem cunostinta, Mike, imi spune ca e pentru a treia oara la acest concurs....zambeste, glumeste, gandesc ca daca s-a intors normal ca e ceva magic, pana acum si eu m-as intoarce imi zic, chiar imi place mult! Sunt entuziasmata si ii povestesc intr-una lui Sis ce am vazut, ii zic cat e de salbatic si ca mereu am impresia ca suntem "off poteca" cum ziceau ei la un Carpathian Adventure - pe undeva pe unde doar Luci ar stii sa ne duca la poalele Pietrei Craiului si Iezerului.
Ajungem la km 41, 7h10 min de la start, sunt multumita, ma simt foarte bine!Aici il vad si pe prietenul de la inceput, ah ma gandesc ca poate il mai prind din urma, dar el deja pleaca cand eu abia soseam.
Este punct mare de control, e si Christos aici, atat de mult se bucura ca ma vede, sentimentul e reciproc! E plin de lume in jur, alti concurenti care au sosit mai devreme, o gramada de paramedici si voluntari, vad bucurie multa la ei, sunt gata sa ma ajute cu orice, dar eu o am pe Sis langa mine!
pregatesc rucsacul pentru urmatoarea portiune, ajunge?
Este un punct de alimenatre complet, primesc mancare si sacul meu cu hainele de schimb. Nu am nevoie de alte haine, nu schimb nimic, doar iau geluri si batoane pentru urmatoarea portiune de traseu, am tot ce imi trebuie in spate, desi stiu ca le-as fi putut lasa si aici, regulametul nu te obliga sa cari nimic dar pentru confortul meu psihic am avut mereu cu mine geaca si suprapantaloni de Goretex, mereu geluri si un baton, manusi, maneca lunga, trusa medicala si frontala (+ tika de schimb), cam ce echipament am avut mereu si la 7500, am rucsacul Salomon nou al lui Adi si e minunat, nici nu il simt in spate!
Sis e atat de haioasa, cheama echipa de filmare sa imi ia interviu, se bucura ca ma simt bine si mereu imi spune ca am atata experienta ca nu exista sa nu termin, i se pare ca ma simt cel mai bine dintre toti concurentii si parca eu as castiga intreg concursul, e pozitiva si glumeata cum e mereu, e atat de bine sa fie cineva sa te incurajeze, oricum chiar daca la mine in cap nu e competitie ea nu uita sa imi aminteasca mereu unde sunt fetele din fata.....ei ii place competitia si mai mult!
Christos imi aminteste ca e timpul sa plec, cred ca am stat cam 20 min deja aici si e mult, dar am mancat mancare gatita, rosii cu sare si castraveti, ce buni au fost, si era timpul pentru BCAA!
Sis vine cu mine 1 km, e in fata, face poze, povestim,
nu uitam sa glumim!
mi-a spus ca urmeaza doar urcare, stiam si eu putin din grafic, e din ce in ce mai cald. Mergand Sis in fata parca nu mai sunt atenta la nimic, suntem echipa de la 7500 e treaba ei acum sa tina traseul, eu dorm aproape.
Nici nu plecam bine si normal ca ma intreaba ai mai vazut marcaj, e bine?, esti sigura, eu nu mai vad marcaj, dar e poteca....ahhhh cate ganduri nu imi erau de ajuns ale mele acum sunt ale noastre si sunt aceleasi ca de asta suntem gemene....nu mai vedem marcaj Rodopi dar e VFT, ii spun ca e ok...si sigur nu am vazut alta poteca, nu aveam cum sa gresim....mai mergem putin si decidem sa ne intoarcem pana la ultimul macaj, dar nu pierdem multa vreme ca Sis o ia inapoi in fuga si se intalneste cu doi concurenti care ii confirma ca e ok, ma prinde iar din urma, e ingrijorata ca am pierdut vreme din cauza ei, dar eu nu simt asta...decidem ca mai bine s-ar intoarce, si gata, iar singura.......
catre Kiri si Raf, sa aveti grija de sora mea, le spune Sis!
E din ce in ce mai cald, e doar urcare, putin in serpetine, cateodata insa panta e mai accentuata, suntem in padure dar simt ca vom iesi spre niste tancuri mai golase si ma simt coplesita de caldura si iar de singuratate, dar stiu ca vin din spate alti participanti.
E atat de liniste si eu merg atat de incet, doar zgomotul ciudat al unor pasi chiar langa mine ma face sa tresar, gandesc ca deja m-au prins altii din urma, dar nu, chiar in fata mea, la mai putin de 5 metrii, in padure, sub poteca care mergea in usoara curba de nivel vad un animal salbatic, e un mistret, o scroafa si 2 pui, ahh atat de natural a fost tot, nu m-am panicat, nici un pic de disperare, dar totusi ce sa fac, are pui daca ma ataca, ma opresc, fluier si imediat incepe goana lor prin padure, stau putin pe loc apoi merg mai departe si inca aud fosnetul lor in padure in jos. Imi bate inima mai tare, sunt mandra de ce am vazut dar foarte surprinsa, atat de aproape nu am mai vazut, am avut noroc sa ii vad, sa nu disper, daca imi facea ceva?.
Din nou e greu, tot singura, atat de cald, daca nu imi ajunge apa?, daca patesc ceva?, daca si iar daca.....si apoi raspunsul, aceiasi muzica in cap, adica acelasi vers, obsedant "you are not alone!" cu greu incerc sa il alung, nu pot, as fi vrut mai bine sa stiu melodia pe care o canta Ana in Catania, in zadar, incerc sa mi-o amintesc, sau orice altceva, o inlocuiesc cateodata doar cu versul si melodia de la Guns "Welcome to the Jungle", dar nici asta nu e foarte optimista :-), imi zic, inca nu a venit noaptea....
Gandurile in timpul concursului
Merg foarte incet, parca in adins sa ma prinda cineva din urma, cred ca era km 51 se apropie alti doi concurenti, ei mergeau impreuna, ahh cata bucurie pentru mine, imediat facem cunostinta, Raf din Polonia si Kiri din Cipru, rad si ne denumim International Team of Rodopi. Povestesc mai intai cu Raf, ma intreaba o gramada de detalii despre alte curse alergate, intreaba cifre, unde, cati km, ce experienta am, imi spune cat de multe curse a facut anul asta.....prea multe cifre, eu sunt bucuroasa ca e galagie in jur si nu mai discut eu cu mine....ii intreb daca au vazut mistretii, dar ei nu au avut acest noroc, e veselie in jur aceasta simt.
Intru in vorba mai mult cu Kiri, a mai fost si el la VFT inainte dar zice ca ar fi ultima oara cand face asa ceva, a zis ca nu mai vine....nici eu nu sunt convinsa inca de participarea in general la un ultra, dar apoi radem amandoi si tot el zice ca e primul ultra la care chiar rade si se simte bine, deja eram o echipa, trecusem impreuna de CP de la km 56 - am primit bomboane si apoi le-am impartit intre noi, am facut poze cu telefonul lui Raf pe un pod verde incredibil plin de iedera, parca din povesti, nu era deloc rapid ritmul dar chiar nu conta pozitia sau timpul. Mergeam mai tot timpul in fata pentru ca imi placea sa stau concentrata la a urmarii traseul.
Raf ne-a anuntat ca daca oboseste sa avem grija ca va vorbi in poloneza, facuse asta si mai devreme, haios a fost cand Kiri a zis sa nu cumva sa incep si eu sa vorbesc in romana :-), increderea pe care o au in mine mie imi da putere, imi spun in gluma ca Sis le-a spus sa aiba grija de mine, dar se pare ca am grija, suntem o echipa!
Stiu ca se apropie curand noaptea, e ziua foarte scurta, mergem doar pe single track-uri, nu e forestier, se mai schimba peisajul si trecem pe o poteca frumoasa deasupra unei vai adanci pe partea dreapta, tot pe acolo zarim si o haina de piele intr-un copac, normal ca va deveni laitmotiv in glumele care vor urma. Ne gandim ca nu mai e mult pana la km 69 unde este al doilea CP si unde puteai lasa bagaj, il asteptam cu nerabdare, ne e foame rau ca incepem sa vorbim despre mancare.
Km 69: cum planuisem, decid sa ma schimb cu haine uscate pentru tura de noapte, alti colanti, bluza cu maneca lunga, bandana pe cap, sosete uscate dar aceiasi incaltaminte, ma simt perfect! Decidem ca nu stam mult, doar cateva minute si plecam, mancam o supa excelenta. Tot aici intalnim alti participanti care decid sa abandoneze, era o gasca mai mare, mi se pare ciudat si nu inteleg, ma gandesc ca e tare greu, ahhhh trebuie sa reusesc sa raman motivata, fara nici un gand de a renunta, ma bucur ca nu sunt singura si mergem impreuna! Kiri vorbeste cu ceilalti concurenti, se cunosc, eu doar il recunosc pe organizatorul cursei de MTB din Thasos, il rog sa o salute pe Sis in tabara de baza!
Plecam imediat, nu trebuie sa ne racim prea mult, oricum deja e noapte si incepe sa fie frig.
De aici urmeaza multa urcare si ne indreptam catre altitudinea cea mai mare din cursa, padurea pare mai batrana si suntem aproape de granita cu Bulgaria, primeste Raf sms pe telefon, eu ma bucur cand am semnal ca imi intra mai multe mesaje de la Sis, e curioasa ce fac, imi spune ca si ea are treaba si ajuta echipa de organizare, imi scrie si Andreea.....apoi un mesaj de la Mirela chiar ma uimeste, ce ar fi putut sa imi scrie? " Nu esti singura" mai e putin noapte si curand vine lumina.....imi aminteste iar de melodia obsedanta de mai devrem,... cateodata mai tipam prin padure in gluma you are not alone! acum nu mai e obsedant, radem de fiecare data :-). Vorbim despre muzica si decidem ca la rasarit de soare e potrivit Pink Floyd - Shine on you Crazy Diamond.
Parca nu suntem la concurs, e prea destinsa atmosfera, mergem incet, noaptea a ingreunat mai mult deplasarea, eu ma simt ca la Carpathian Adventure.
Brusc ne dam seama ca e posibil sa nu prindem limita de timp de la km 92, era spre miezul noptii si noi trebuia sa ajungem in maxim 21 de ore la urmatorul CP, ratacim traseul doar din cauza oboselii si neatentiei, ne intoarcem dupa cateva minute, incepe o aventura adevarata timp de cativa kilometrii, schimbam total ritmul si fugim ca nebunii, de unde atata putere, sint nervoasa si imi vine sa plang, cum sa nu prindem aceasta limita!
Ajungem in timp, aici e si Babis care face poze, mai sta putin si pleaca catre tabara de baza, ma face sa zambesc, imi spune atat de sigur, ne vedem la finish!!
- Sigur!
Mi se pare deja foarte frig daca stau pe loc, Kiri imi spune sa nu merg langa foc, are dreptate, te moleseste caldura focului si confortul de acolo parca ar vrea sa te intoarca din drum, stiu de la 7500 ca nu e timp de pierdut in CP, mancam repede ceva cald si plecam iar impreuna, 3 prieteni la drum!
Cam 10 km de aici avem doar forestier dar nu alergam....ne-ar fi placut sa avem biciclete aici!
Trecem de kilometrul 100 si e momentul sa sarbatorim, ce idee buna imi vine in cap, am o portocala, o car cu mine de la km 69...e momentul sa o desfacem si sa o impartim, ce lucru simplu dar cata bucurie iti poate aduce! Cand oare m-am bucurat ultima oara atat de mult sa impart o portocala, cand lucrurile aparent banale devin moment de sarbatoare, de ce atat de rar?
mai primesc cate un sms de la Sis, ma bucur mult, acolo in tabara de baza sosesc cei care s-au orpit iar unii dintre ei ii transmit salutari lui Sis
Sis zice:
"Cel mai important e sa ti marcaju sa nu te pierzi! Nu ai timp de balaurit off-poteca, tine marcaju corect mereu, tine cu baietii, e foarte bine ca esti cu cineva!"
" La 9 dimineata ajungi inapoi in Zarkadia asa zice calculatorul, esti la 40h, tine tare! Incredibil! Mult noroc. Marius e ok pe 6, top 6, tu, top 3 inca, sis power :-)"
"Aici sunt 8 grade, perfect senin, milioane de stele" - si la mine la fel, ma uit la stele, le privesc si ne bucuram ca nu suntem singuri!
Sis face si calcule cu Lazaros "sunt foarte fericita, esti in grafic, poti sa te gandesti ca abia acum ai luat startul la 7500, ca in vara! Va fi greu dar cred ca poti, merita sa ai aceasta experienta!"
...tot Sis, "astept vesti la rasarit! Mai alergi? ca in cantecul lui Vladut de la EcoMarathon :-)"
..." au si masaj aici e totul super"....asta m-a distrat cel mai mult, dar pana la masaj mai aveam spre 70km.
....eu nu aveam timp sa raspund pentru ca semnalul la telefon era cand si cand si doar in locul indicat.
Catoedata vedem luna printre copaci, o luna subtire si mi se parea ca vad pe cineva mergand in padure, ca vad lanternele lor, ce iluzie, cine? ce sa caute pe acolo? Incerc sa mananc mereu, le spun si baietilor, bem magneziu, iau BCAA, ne gandim la tabara de baza si ca am bea o cafea, strigam din cand in cand catre Lazaros sa pregateasca o cafea! :-)
Se aude mereu un zgomot ciudat in padure parca cineva ar urla, tot asa s-a auzit si ieri seara la cort, ulterior aflu ca ar fi vulpi care urla, mie mi se pare ca ar tipa cineva dar cine si de ce sa tipe atata timp....
Incepe sa se lumineze, poteca devine tot mai frumoasa, avem raul in padure langa noi si dupa cativa km, se deschide un canion mare pe partea dreapta, poteca merge exact pe deasupra lui. Ne apropiem si de lacul de care povestea Sis ca l-a vazut, ceva urias,
imi dau seama ca nu mai avem mult pana la km 123, urcam, coboram, nu e deloc plictisitor. Pe lac s-a depus un strat subtire de ceata, arata incredibil, bate usor vantul si o poarta in aceiasi directie in care mergem noi, ne-am fi dorit un aparat de fotografiat dar pastram doar in memorie farmecul peisajului, ascultam Pink Floyd la rasarit de soare si ne trezeste brusc un sunet de clopotei, nu este melodia High Hopes, se apropie un alt participant.
Ne trezeste la realitate si ne amintim de urmatoarea bariera de timp, trebuie sa ne grabim, schimbam ritmul si nu mai am chef de glume, este a doua oara cand suntem la limita cu timpul si ma supar pentru ca nu am ramas concentrata cat trebuie la cursa. Ma uit pe grafic si imi dau seama ca mai avem mai mult de 10km si cu cateva urcari nu foarte lungi, alerg, plang, alerg, de unde avem acum putere sa ne garbim???
vin si baietii, clopoteii raman putin mai in spate dar se aud din cand in cand, mi se pare ca nu mai ajungem, vad lacul mereu in dreapta, apoi iar canion, mi se par uriase stancile de sub mine. Pana la urma lasam canionul si mergem catre un forestier, nu mai e mult, imediat am ajuns, suntem iar cu 25 de minute inainte de inchiderea CP! Ma asteptam sa fie Sis aici dar nu a mai venit, in schimb ii recunosc pe cei care erau si ieri cand am trecut si e si Ilias din nou! Ne grabim, nu e timp de pierdut, schimb tricoul, e deja trecut de ora 10 si e foarte cald, imi schimb si sosetele, a fost o idee excelenta pentru ca simteam din cauza celorlalte un inceput de basici pe talpa de la sosetele ude, ziua ramane la fel de frumoasa ca cea anterioara, stiu cat avem de urcat si ca vor fi cateva portiuni unde se va simti rau caldura.
Il intreb pe Ilias care este parerea lui, daca avem timp sa ne incadram, daca nu schimb tactica nu reusim, imi spune, e clar, nu mai e timp de povesti! Erau 29 de h limita aici, la finish 42, mai avem 41 de km, un calcul simplu si imi zic ca doar daca avem probleme nu ne incadram. Kiri vorbeste cu organizatorii in greaca, nu inteleg nimic dar imi dau seama ca suntem ultimii concurenti, plecam cu 10 minute inainte sa inchida CP si dupa noi vin si 3 baieti din echipa de organizare sa inchida traseul, initial nu mi-am dat seama dar dupa 1km realizez acest lucru. Kiri vorbeste cu ei si imi confirma, au statie si le bazaie mereu, ei par odihniti, ei nu sunt din echipa noastra, vorbesc putin intre ei si indiferent de ritmul pe care il avem nu raman mai in spate, eu as vrea sa fug sa nu ii mai aud, plang iar, nu mai povestim intre noi nimic.
Impreuna cu o parte din echipa Rodopi si cei care au inchis traseul
Trebuie sa mi-i fac prieteni, trebuie sa nu mai fiu deranjata de prezenta lor, imi amintesc cum i-a denumit Sis la Transalpina "maturatori", ei ne-ar putea ajuta, oricum e clar ca ne imping de la spate. De acum stiu exact ce ne asteapta, e acelasi traseu ca ieri, mergem foarte bine, nu uit sa mananc si sa beau chiar daca nu imi e foame, sigur mai facem 10h ma gandesc. Ma imprietenesc si cu echipa Rodopi :-), il recunosc pe unul dintre ei de la Olympus Marathon dintr-un CP si imi confirma ca el a stat acolo, nu stiu toti engleza dar imi amintesc eu cuvinte de pe traseu de la Olympus, asa ca pana spre final doar Haide, Haide, obsesiv le mai zic ( care inseamna Haide :-) )
In acesti ultimi 41 de km e mare diferenta de nivel, sunt cateva urcari destul de lungi, trecem si de ultima limita de timp si ne dam seama ca sigur ne incadram in timp, echipa pare mai relaxata, in mintea mea imi fac tot felul de griji, nu imi este somn desi au trecut peste 33h de concurs.
Km 123, doar cainele din spate pare obosit :-)
Sis continua sa imi dea mesaje
"au mai terminat concursul 2 participanti, atat de emotionant, nu am mai vazut asa ceva, te astept super coco:-)" SiS - cum sa nu ma gandesc sa merg pana la finish!!
dar eu nu i-am mai scris nimic din noaptea trecuta, isi face griji si ma suna la un moment dat, chiar am semnal; se supara ca nu i-am spus nimic, si in mintea ei nelinistile apar din ce in ce mai frecvent, daca si iar daca? e extrem de entuziasmata ca totul e ok, ma anunta ca a castigat Leonidas, sta la povesti cu Achile, cu atata admiratie imi zice de el, Marius a terminat pe locul 5, a sosit si prima fata Rannel, cu un timp extraordinar de sub 30h, atat de multe vesti in nici 2 min de vorbit la telefon.
Mi se pare ca mergem mult mai repede fata de cum am mers noaptea trecuta, recunosc locurile din ziua precedenta, singurul sat, biserica alba, bucata de asfalt, izvorul unde am baut apa, raul peste care trecem, poteca ingusta cu serpetine pe care am coborat ieri, mai avem cam 15km pana la finish si se apropie a III a noapte. Mi se pare interminabila urcarea spre km 10, stiu ca e unul din ultimele hopuri, ma concentrez la traseu, la marcaj, nu mai vreau sa imi zboare gandul la nimic, totusi nu se mai termina.....plang atat de tare, plang de oboseala, de relaxare, de bucurie poate, plang si imi da putere, nici nu ma gandesc ce zic cei de langa mine, nici nu mai inteleg ce zic, aud doar ceva despre un gel parca si haine, sau asta mi se pare ca ar zice, aud si galagia din CP de la km 10; ma opresc, ma imbrac, e frig iar, mananc un gel, e totul OK, dar totusi de ce plang....pana in CP imi revin, toti sunt bucurosi, ne dau ceai, ne-ar ajuta cu orice, au si pop-corn, noi fiind ultimii concurenti si ei parca se relaxeaza si traiesc bucuria ultimilor kilometrii alaturi de noi. Ni se mai alatura cativa voluntari si plecam spre finish, doar o urcare scurta pana in forestier unde ieri dimineata era Sis. Facem ultimii 7 km plimbandu-ne, vorbim toti intre noi, suntem complet relaxati, din cand in cand le mai zic un Haide, intelege toata lumea!, haide ca o aud pe Sis, se aude o portavoce, ajungem la finish, trecem de mana toti 3,
ce bucurie, toata lumea ne felicita, ne imbratisam, Sis are putere sa fie mai fericita decat mine, simt cat este atat de emotionata, nici ea nu a dormit deloc, am fost, ca intodeanu, cu ea in echipa! dar de data asta o echipa Internationala - International Team of Rodopi, le multumesc lor! Sunt si Christos, Eleni, Ilias si Lazaros la finish, fiecare are o medalie pentru fiecare dintre noi, de la Ilias o primesc pe a mea! le multumesc din toata inima!
Sis imediat imi da geaca si ma duce la dus si la masaj direct, parca nu stiu unde sunt, nu cunosc nici tabara de baza bine, e tot noapte acum, ca si cand am sosit cu masina sau la start, mi se pare un labirint,
aproape nu mai recunosc nici ce am vazut ieri, ajungem in cabana si ma relaxez complet, nu mai pot nici sa vorbesc, tac, ganduri nu exista, nu vreau nimic. Masajul e bine venit, plec prea relaxata sa mananc ceva, e lume multa in cabana si extrem de fericita, primesc felicitari sincere din partea tuturor, ce oameni minunati am cunoscut, o experienta pentru o viata intreaga!
Mi se pare ger afara, nu mai rezist, nici Sis, adorm extrem de greu in cortul care imi pare mult prea mare, inca mai urla vulpea in padure sau acelasi prieten care ni se parea ca tipa noaptea trecuta!
Duminica, lumina a adus o alta perspectiva, premierea a fost emotionanta!
Am plecat "drogati" spre casa cu mult drag si dor de tot ce am trait intr-un asa timp scurt si intr-un asa drum lung.
daca au fost prea multe cuvinte, doar cifre:
164km, +8000m, 100miles, in 40h21, +2 prieteni noi de drum si o familie minunata, RODOPI.
Am fost ultimul om cum ii place lui Adi sa glumeasca - ii zic eu, last man but
carpathian man :-)
alte detalii gasiti pe siteul concursului din Grecia:
RODOPI AdvEnduRun
SiS si Leonidas, castigator Rodopi 2012
povestea extraordinara a castigatorului - Leonidas Athanasopoulos
Forest Whispers - film Rodopi
ROUT 2012 you tube
Rannelle, locul 1 feminin, a terminat impreuna cu Vasillis, un finish superb!
Fie doar si pentru sentimentul din imaginea de mai jos participi la asa ceva, mai trebuie alt motiv in viata pentru orice altceva?
daca orice ai face ai asa oameni langa tine si ai acest sentiment, mergi inainte! toata lumea e a ta!
** multumesc celor care au avut incredere in mine, uneori eu nu credeam ca pot face asa ceva dar ei au fost siguri! ma bucur ca m-au incurajat si ca am primit si cateva smsuri de la ei, nu am fost singura!
A fost o experienta minunata, ramane unica prin diversitatea locurilor, intamplarilor, oamenilor intalniti, atat participanti cat si din echipa de organizare, prin faptul ca au fost primele 100 de mile, cred ca nu si ultimele! Alegi singur sa incerci sa faci asa ceva, imi dau seama ca filmuletele, cartile, despre ce inseamna sa alergi 100mile ne pot inspira si motiva dar marea provocare este cand intri tu in propriul tau film si esti acolo, te pregatesti pentru asta, chiar nu este usor! e mai lung(si asa si trebuie sa fie), mult, mult, mai lung drumul pana cand ajungi sa incerci asa ceva, trebuie rabdare si sa iti doresti cu adevarat sa ai parte de o asemenea experienta!
Uneori sunt prea pozitiva, prea entuziasta, uneori imi e prea frica, uneori visez prea mult, de multe ori am incredere in mine dar si in cei de langa, ii mai fac si pe altii sa aiba incredere in mine dar si in ei :-), vreau sa cunosc, sunt optimista si gasesc mereu motive sa iubesc viata si sa ma indragostesc de locuri si oameni ca la Rodopi!......acestea m-au ajutat ++ cel mai important, cativa prieteni!!! daca nu voi mai fi asa inseamna ca am uitat ca am fost la Rodopi, dar nu pot uita aceasta calatorie!
Andreea, exact cum ai zis, ti-am urmat sfatul si nu am mers singura tot drumul!
In echipa e mai usor, more easy, more fun, more km-s! (cu Kiri din Cipru, Raf a fugit spre aeroport)
va port in gand si in inima! (cu echipa RODOPI)
Marius la finish, Locul 5!! Felicitari!
Apune soarele dar tot mereu rasare, pentru noi toti, ce bucurie!
*
poze Silvia David (galerie completa Rodopi) si
Go-mrp
** daca a fost prea lunga povestea, a fost lung si concursul....totusi cu drag, fata in fata, astept sa va povestesc, veti vedea o sclipire in ochii mei si un zambet cand imi voi aminti iar si iar de Rodopi.:-). Desi simt ca mai pierd din entuziasmul capatat dupa aceste zile, sunt sigura ca va mai ramane mereu putin, iar cand gasesc sa povestesc, revin la viata :-). Trebuie sa existe mereu lucruri despre care sa iti aduci aminte! oricum ma vor entuziasma zilele care vin si urmatoarele calatorii, vine si iarna!
